[RO] Matasaru - “Expoziția de ciudățenii”

DATA ȘI ORA : 12.12.2014, ora 10.00

DENUMIRE EVENIMENT : “Expoziția de ciudățenii”

NUMĂR DE PARTICIPANȚI: 15

GRUP ȚINTĂ :  15-20 de participanți cu vârsta între 10 și 15 ani care fac parte din grupul țintă al proiectului

MATERIALE DISTRIBUITE: coli, pixuri, cărți, diplome, podoabe de Crăciun

MESAJ DE COMUNICARE : Dă glas viselor tale, trăirilor, sentimentelor, idealurilor !

SCURTĂ DESCRIERE A EVENIMENTULUI :
În perioada 2-12 decembrie, începând cu ora 10.00, Biblioteca Comunală Mătăsaru a organizat un eveniment a cărui tematică pare ușor nonconformistă - "Expoziția de ciudățenii" în cadrul proiectului “Rețea de centre de educație nonformală pentru viață în mediul rural din Dâmbovița”, care a avut ca scop manifestarea artistică a celor mai neobișnuite idei, vise, întâmplări, sub forma unor desene în creion, mascote haioase și alte produse ale imaginației tinerilor participanți. Dincolo de perspectiva amuzantă, activitatea are și un fundament de factură psihologică. Pe de o parte arată potențialul creativ al tinerilor participanți, talentul artistic al acestora, pe de altă parte aceste creații pot releva diverse trăiri, temeri, idealuri etc. pe care tânărul le trăiește și pe care le-a ilustrat într-o oarecare măsură în picturi, desene, povești. Aceste manifestari creative le-au dat prilejul participanților să-și elibereze trăirile intense - negative în unele cazuri -  transformandu-le în elemente positive prin reprezentarea acestora în culori, forme, rime. S-a generat și o dezbatere în urma analizei fiecărei ciudățenii din care s-au tras concluzii care se vor avea în vedere în cadrul unor sesiuni ulterioare. Pe lângă expoziția propriu-zisă s-au desfășurat și o serie de activități nonformale axate pe gândirea spontană, comunicare și puterea de a convinge ( teatru imagine, tablouri statice și alte jocuri ). La final elevii au fost răspătiți cu diplome, cărți de la Centrul Europe Direct Târgoviște și câte o podoabă pentru pomul de Crăciun…